Economistul-şef al al BERD, Beata Javorcik, a declarat că România trebuie să îşi schimbe modelul de creştere economică, pentru că nu se mai poate baza ca în ultimii 35 de ani pe investiţiile străine, scrie Ziarul Financiar. Începând de acum, creșterea economică a României ar trebui să vină din descoperirea de produse şi tehnologii noi, conform expertului.
Economistul-șef al BERD a explicat că, în ultimele trei decenii, investițiile străine directe au fost neprețuite pentru statele din Europa de Est: ţările postcomuniste care sunt acum membre UE „au înregistrat progrese remarcabile”, veniturile lor „au crescut foarte rapid”, iar progresul „a fost enorm”. Însă lucrurile au început să se schimbe.
- „În primii 30 de ani, regiunea a recuperat decalajul faţă de economiile dezvoltate, iar acest proces s-a bazat pe fluxuri de capital străin şi pe transferul de cunoştinţe din afară. De fapt, cel mai mare beneficiu al investiţiilor străine directe nu este capitalul, ci cunoştinţele. Rolul investițiilor străine directe a fost să ajute firmele locale să lucreze diferit, observând practicile companiilor străine şi devenind furnizorii acestora. Ceea ce este diferit acum este că sursele creşterii bazate pe recuperarea decalajului încep să se epuizeze, deoarece statele membre ale Uniunii Europene din Europa de Est, inclusiv România, sunt mult mai aproape de nivelul mediu de dezvoltare al UE. Asta înseamnă că trebuie să schimbe sursa creşterii, orientându-se către inovarea proprie, un proces mult mai dificil deoarece acum creşterea trebuie să provină din îmbunătăţirea productivităţii“, a explicat economistul-şef al BERD.
Conform sursei citate, dacă până acum România a implementat ceea ce făceau alţii, acum trebuie să inoveze dacă vrea să continue creșterea economică.