Skip to content
November 12, 2025
  • Home
  • Divertisment
  • Stiinta
  • Tehnologie
  • Afaceri
  • Politica
Actualitate

Actualitate

  • Home
  • Local
  • 17 percheziții domiciliare la persoane bănuite pentru trafic de minori și trafic de droguri de mare risc

Cele mai citite

  • Local

17 percheziții domiciliare la persoane bănuite pentru trafic de minori și trafic de droguri de mare risc

9 months ago07 mins

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T – Serviciul Teritorial Bacău, au documentat activitatea infracțională, în două cauze penale, a unor persoane cercetate pentru trafic de minori, viol, viol asupra unui minor, lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv tâlhărie calificată, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate în prima cauză a rezultat că, în perioada decembrie 2023 – 2025, trei persoane (două cu vârsta de 24 de ani și una de 52 de ani) ar fi recrutat două victime minore, de 13 și 17 ani, pe care le-ar fi transportat și adăpostit în diverse locații, situate în municipiul Bacău și în județele Iași și Suceava, obligându-le la practicarea prostituției în beneficiul lor material.

În acest context, una dintre persoanele cercetate, de 24 de ani, simulând sentimente de dragoste și profitând de ascendentul moral asupra victimei de 13 ani, ar fi întreținut cu aceasta la diferite intervale de timp, relații sexuale, împrejurare în care i-ar fi oferit pentru consum, canabis (drog de risc). Aceeași persoană cercetată ar fi lipsit de libertate o minoră, de 17 ani, interzicându-i părăsirea locației unde era adăpostită pentru practicarea prostituției.

Din probatoriul administrat a mai rezultat că, la sfârșitul lunii decembrie 2023, persoana cercetată, de 52 de ani, ar fi întreținut un raport sexual cu minora, de 17 ani, prin constrângere psihică (amenințând-o cu expunerea la frig pe timpul nopții).

În cea de-a doua cauză instrumentată, actele de urmărire penală au relevat că, pe parcursul anilor 2023 și 2024, două dintre persoanele cercetate, de 19 și 20 de ani, ar fi procurat, deținut, manipulat și vândut droguri de mare risc (3 – CMC, cristal), respectiv substanță psihoactivă 2MMC, către consumatori, din județului Bacău.

De asemenea, în sarcina acestora s-a reținut că, la data de 30 iunie 2023, aflându-se pe o stradă, din municipiul Bacău, ar fi sustras prin violență (folosind un cuțit și o substanță iritant – lacrimogenă) de la o persoană două doze de drog de mare risc.

Cu privire la alte două persoane cercetate, de 19 și 53 de ani, s-a stabilit că în perioada 2023 – 2025, la anumite intervale de timp, ar fi deținut, manipulat și vândut substanțe psihoactive (2MMC), una dintre acestea comercializând și diferite cantități de canabis (drog de risc).

În cursul zilei de ieri, în cele două dosare penale, au fost puse în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară, fiind descoperite și ridicate diferite cantități de substanțe interzise, obiecte purtând urme de substanță, cântare electronice, grindere, un pistol airsoft, o macetă, peste 103.000 de euro, 26.700 de lire sterline și 75.000 de lei, precum și alte mijloace de probă.

La data de 16 februarie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bacău au dispus, în două cauze penale, reținerea a 9 persoane cercetate și măsura controlului judiciar față de o persoană, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, viol, viol asupra unui minor, lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv tâlhărie calificată, trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.

La data de 17 februarie 2025, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă, a 7 persoane cercetate, pentru 30 de zile. Față de o altă persoană cercetată, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bacău au dispus măsura controlului judiciar.

Acțiunea a beneficiat de suportul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Post navigation

Previous: Orizont Hub Bacău este destinat antreprenorilor și viitorilor antreprenori care dezvoltă afaceri
Next: Cod galben de vreme deosebit de rece. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -18 și -10 grade Celsius

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Stiri recente

Acțiune a polițiștilor locali pentru verificarea respectării legislației în domeniul transportului de persoane

Irinel Irinel9 months ago 0

Cod galben de vreme deosebit de rece. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -18 și -10 grade Celsius

Irinel Irinel9 months ago 0

Orizont Hub Bacău este destinat antreprenorilor și viitorilor antreprenori care dezvoltă afaceri

Irinel Irinel9 months ago9 months ago 0

Postari recente

  • Acțiune a polițiștilor locali pentru verificarea respectării legislației în domeniul transportului de persoane
  • Cod galben de vreme deosebit de rece. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -18 și -10 grade Celsius
  • 17 percheziții domiciliare la persoane bănuite pentru trafic de minori și trafic de droguri de mare risc
  • Orizont Hub Bacău este destinat antreprenorilor și viitorilor antreprenori care dezvoltă afaceri
  • ANM a extins codul galben de ninsori.

Arhive

  • February 2025
  • January 2025

Categorii

  • Actualitate
  • Divertisment
  • Local
  • Național
  • Politica

Ciolacu Politica Ponta

Despre noi

O echipă tânără de jurnaliști și independentă

Local
Acțiune a polițiștilor locali pentru verificarea respectării legislației în domeniul transportului de persoane
În perioada 11-12 februarie 2025, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Siguranță Rutieră au desfășurat o amplă acțiune de verificare a respectării prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și închiriere, precum și a Hotărârii Consiliului Local nr. 27/2008. Controalele au vizat stațiile de taxi din principale zone ale orașului: Piața Sud, Orizont,...